Încălzire şi răcire

Căldura și frigul sunt fundamental opuse. Medierea lor este o parte necesară a operațiilor de la bord, iar Alfa Laval are o istorie îndelungată în eficientizarea acestui schimb. Pe măsură ce soluțiile noastre inovatoare devin din ce în ce mai mici și mai eficiente, continuăm să redefinim normele.

Water and fire

Expertiză tehnică de vârf

Schimbătoarele de căldură reprezintă o tehnologie matură, totuși Alfa Laval își depășește limitele. Lideri în înlocuirea schimbătoarelor de căldură de ieri cu soluțiile compacte și eficiente din punct de vedere energetic de astăzi, continuăm să ne menținem în frunte cu tehnicile noi, cum ar fi sudura cu laser și lipirea prin fuziune a schimbătoarelor noastre de
căldură cu plăci (SCP) din oțel inoxidabil 100%. 

Inovațiile noastre, care optimizează transferul de căldură și minimizează ancrasarea, înseamnă mai mult decât reducerea mărimii schimbătorului de căldură. Minimizând pierderile, ele maximizează capacitatea de răcire și disponibilitatea energiei termice ieftine.

Inovații în proiectarea schimbătoarelor de căldură

De-a lungul anilor, departamentele de cercetare și proiectare au făcut progrese majore în proiectarea schimbătoarelor de căldură. Modelele noastre optimizate de schimbătoare, inclusiv modelul nou al schimbătorului de căldură T35, reprezintă un exemplu excelent. Iar prin construcția și amplasarea tuburilor cu reglaj fin, am mărit durabilitatea și flexibilitatea schimbătoarelor de căldură tubulare.

Progrese similare s-au obținut la garniturile noastre, de la elastomeri specializați până la sisteme eficiente cu prindere prin clipsare cum ar fi noul nostru sistem ClipGrip™. Cu trecerea timpului, vom evolua și mai mult.